11 state ale Uniunii Europene cer interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină, până în 2040, în UE

Publicat: 06 oct. 2019, 09:56 Autor: Simona Ciao.ro
11 state ale Uniunii Europene cer interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină, până în 2040, în UE

Danemarca, susținută de alte 10 țări ale Uniunii Europene, a cerut interzicerea, la nivel european, a vehiculelor diesel și pe benzină până în 2040, pentru a combate schimbările climatice, relatează Euronews.

11 state ale Uniunii Europene. Danemarca a făcut propunerea în cadrul unei reuniuni a miniștrilor UE de mediu desfășurată la Luxemburg cu scopul de a combate schimbările climatice, relatează Euronews.

UE își propune să reducă emisiile de carbon cu 40% până în 2030, în timp ce Comisia Europeană intenționează să le reducă la zero până în 2050, pentru a ajuta la oprirea încălzirii globale.

11 state ale Uniunii Europene

11 state ale Uniunii Europene

„Trebuie să recunoaștem că suntem presați de timp”, a declarat ministrul danez al Climei și Energiei, Dan Jorgensen, după reuniune.

El a spus că interzicerea autoturismelor diesel și pe benzină va determina Comisia să propună eliminarea treptată a vehiculelor cu combustibil fosil din bloc în următoarele două decenii.

În octombrie 2018 guvernul danez a anunțat că va interzice vânzarea tuturor mașinilor cu combustibil fosili până în 2030, dar ulterior a renunțat la idee, deoarece acest lucru ar fi încălcat regulile UE.

Jorgensen a spus că, dacă UE va fi de acord cu privire la o interdicție la nivelul întregii uniuni, ar fi bine dacă fiecare dintre țări ar putea să pună în aplicare o astfel de măsură. „Planul A ar fi acela de a adopta o interdicție europeană”, a spus el.

Totuși, Lituania, Letonia, Slovenia, Bulgaria și alte câteva țări au sugerat că trebuie făcut mai mult pentru a opri vânzările de autovehicule second-hand din Europa de Vest către Est.

Jorgensen a spus că este important ca producătorii de automobile să fie informați în privința direcțiilor de politică ale blocului pe termen lung și că următorul pas al Danemarcei a fost formarea unei alianțe cu cele 10 state membre care susțin propunerea sa. „Atunci cred că vor urma și alții”, a spus el.

Publicat: 06 oct. 2019, 09:56 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×